Am încercat în postarea precedentă să explic cât mai pe înțelesul tuturor ce presupune un tratament endodontic.
Acum aș vrea să vă dau și un exemplu de tratament.
Pacienta I.L., 38 de ani, s-a prezentat în cabinetul nostru acuzând prezența unui abces la nivelul molarului doi mandibular.
Abcesul se formează în urma necrozei pulpare (infectarea și “moartea” pachetului vasculo-nervos). Infecția se extinde dincolo de canalele radiculare (spațiul ce conține “nervul”), afectează osul care înconjoară rădăcinile dintelui și se exteriorizează la nivelul gingiei alăturate printr-o fistulă, din care se evacuează frecvent lichid purulent. Uneori abcesul se poate acutiza cauzând durere, tumefacție (umflarea obrazului) și stare generală alterată (febră, frison).
Aceasta este imaginea radiologică a dintelui în cauză:
În această radiografie se poate observa lipsa osului din jurul rădăcinilor dentare (pata mai închisă la culoare). De asemenea se observă și prezența unei obturații (plombe) vechi, cu carie secundară (carie care se dezvoltă sub obturație).
I-am recomandat pacientei o investigație imagistică suplimentară, un CBCT (tomografie) pentru a observa mai bine leziunea osoasă din jurul dintelui. CBCT-ul este ca o “radiografie tridimensionala.” Aceasta este imaginea oferită de CBCT:
Am observat că în loc de două rădăcini (cum se întâmplă cel mai frecvent la molarii mandibulari), dintele are trei. Se observă foarte bine lipsa foarte mare de os din jurul rădăcinilor (leziune periapicală). Acest tip de investigație ne ajută foarte mult în a identifica înainte de a începe tratamentul factori care pot influența rezultatul tratamentului.
Următoarele imagini sunt din timpul tratamentului:
Pe imagine se observă obturația veche inadecvată.
După îndepărtarea obturației se poate observa prezența cariei. Aspectul este specific de infiltrare bacteriană (pătrunderea bacteriilor din cavitatea orala printre materialul de obturație și pereții dentari). Tot ceea ce este cariat trebuie îndepărtat.
După curățarea cariei s-a refăcut peretele dentar, apoi s-a făcut îndepărtarea fizico-chimică (cu instrumente speciale și hipoclorit) a detritusului infectat din canalele radiculare. Acestea se pregătesc pentru obturarea lor cu material prin lărgirea cu ace endodontice succesive.
După pregătirea canalelor acestea sunt obturate (umplute) cu un material care se numeste gutapercă (un anumit tip de cauciuc).
După tratarea canalelor dintele a fost obturat coronar iar apoi, pentru faptul că acest dinte prezintă un risc crescut de fractura a pereților dentari restanți (foarte subțiri) el va fi acoperit cu o coroană ceramică.
Această radiografie a fost făcută imediat după finalizarea tratamentului. Zona din jurul rădăcinilor, mai închisă la culoare, este leziunea osoasă periapicală.
La un an după tratament leziunea (pata închisă la culoare) din jurul rădăcinilor a dispărut. Se observă faptul că în acea zonă s-a format din nou os. Timp de un an pacienta a beneficiat de o coroană provizorie. Lucrarea protetică definitivă va fi efectuata ulterior.
De reținut este faptul că am identificat ca și cauză a afecțiunii endodontice prezența unei obturații vechi și a unei carii secundare pe care le-am îndepărtat înainte de a începe tratamentul endodontic efectiv.
De asemenea este bine de știut faptul că acest caz a fost rezolvat fără necesitatea administrării de antibiotic. Tratamentul cu antibiotice se face DOAR (foarte important) în cazuri specifice. De cele mai multe ori, prin îndepărtarea materialului infectat (carie, nerv) și efectuarea tratamentului endodontic vom obține vindecarea. Pun foarte mere accent pe A NU SE ADMINISTRA ANTIBIOTIC decât atunci când este necesar!
Menționez de asemenea că nu toate cazurile se bucură de un prognostic favorabil. Din cauza limitărilor actuale, încă existente, ale tratamentului endodontic rata de succes nu este de 100%. Sigur că am cazuri, mai puține, care nu s-au vindecat. Nu vreau să vă mint. Medicina nu ofera certitudini. Oferă probabilități. Cine vă va spune că poate garanta succesul 100% al unui tratament medical vă va minți (intenționat sau fără să iși dea seama). În funcție de foarte multe variabile un caz va avea o probabilitate de succes de la 99% în jos.